Portretul Predicatorului

John R. W. Stott
30,00 RON
J.R.W. Stott — cunoscut în ţara noastră prin comentariile epistolelor Romani, 2 Timotei, Galateni (comentarii publicate în limba română de Editura LOGOS) şi prin cartea Să înţelegem Biblia (RomAF/LOGOS).

John Stott a fost ordinat în Biserica Anglicană în 1945, după care a slujit în Biserica All Souls, Langham Place din Londra ca ajutor de paroh (1945-50), ca paroh (1950-75), iar din 1975 ca paroh emerit. A fost numit Capelan al Reginei (1959-1991) şi Capelan Suplimentar în 1991. Începând cu anul 1970, John Stott face numeroase călătorii în alte ţări, în special din Lumea a Treia, în calitate de vorbitor la seminarii pentru păstori şi la conferinţe studenţeşti.

John Stott este fondatorul şi preşedintele onorific al Institutului pentru Creştinism din Londra. Este autorul a peste patruzeci de cărţi, dintre care amintim Esenţialul creştinismului, Să înţelegem Biblia, Crucea lui Cristos şi Creştinul contemporan.

Subiectul: Idealul revelat de Dumnezeu cu privire la predicator, ce este el şi cum trebuie să-şi împlinească lucrarea.
In stoc

Durata de livrare: 1-2 Zile Lucrătoare

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786068559049 Ai nevoie de ajutor? 0730503819
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)
J.R.W. Stott — cunoscut în ţara noastră prin comentariile epistolelor Romani, 2 Timotei, Galateni (comentarii publicate în limba română de Editura LOGOS) şi prin cartea Să înţelegem Biblia (RomAF/LOGOS).

John Stott a fost ordinat în Biserica Anglicană în 1945, după care a slujit în Biserica All Souls, Langham Place din Londra ca ajutor de paroh (1945-50), ca paroh (1950-75), iar din 1975 ca paroh emerit. A fost numit Capelan al Reginei (1959-1991) şi Capelan Suplimentar în 1991. Începând cu anul 1970, John Stott face numeroase călătorii în alte ţări, în special din Lumea a Treia, în calitate de vorbitor la seminarii pentru păstori şi la conferinţe studenţeşti.

John Stott este fondatorul şi preşedintele onorific al Institutului pentru Creştinism din Londra. Este autorul a peste patruzeci de cărţi, dintre care amintim Esenţialul creştinismului, Să înţelegem Biblia, Crucea lui Cristos şi Creştinul contemporan.

Subiectul: Idealul revelat de Dumnezeu cu privire la predicator, ce este el şi cum trebuie să-şi împlinească lucrarea.


NUMĂR PAGINI:
108

FORMAT:
16,5 x 23,5 cm

TIP COPERTĂ:
Broşată

ANUL APARIŢIEI:
2015

EDITURA:
E.B.E. România

ISBN:
978-606-8559-04-9
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Scrie un review


Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 9:00 - 17:00

0730503819 contact@resurseharvest.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!