Biblia adolescentului vine către tinerii cititori într-un format prietenos, plină de culoare, încurajându-i să citească integral textul biblic (într-o ediţie revizuită ortografic a traducerii lui Dumitru Cornilescu). Notele şi materialele suplimentare lărgesc perspectiva adolescenţilor, aşezând Biblia într-o lumină optimă, pentru a fi văzută ca factor major de influenţă de-a lungul istoriei omenirii şi ca manual credibil de reală dezvoltare personală.
Informaţiile din istorie, arheologie biblică şi arte îmbogăţesc cunoştinţele tinerilor. Portretele biblice le oferă exemple de „aşa da” şi „aşa nu” din istoriile unora dintre cele mai cunoscute personaje din Biblie. Sugestiile de transpunere a principiilor biblice în acţiuni şi fapte concrete îi ajută să descopere Scripturile ca sursă a unei religii practice.
Rubricatura diversă urmăreşte scopul precis de a-i conduce pe adolescenţi la concluzia că Biblia a fost şi rămâne un izvor nesecat de înţelepciune, de inspiraţie şi de frumos, singura hartă credibilă care indică drumul spre Ţara veşnică.
- 45 de ilustraţii originale
- 11 rubrici distincte
- 538 de note suplimentare
- articole despre inspiraţia şi mesajul Bibliei
- ghid de referinţe biblice pe teme de larg interes
- plan de citire a Bibliei în doi ani
- 7 hărţi color
Dimensiune copertă – 17 x 12 cm, dimensiune pagină – 16,5 x 11,5 cm, pagini albe, coperta imitaţie piele pvc, culoare roşie.