Jayne V. Clark - este un membru fondator al echipei CCEF. Ea este un consilier cu o experiență de peste treizeci de ani, dar și un râvnit conferențiar. Jayne este autoare a câtorva cărți de buzunar precum: Single and Lonely; Finding the Intimacy You Deșire și Healing Broken relationships; What to Do When You’ve Been Hurt, dar și a multor articole despre consiliere. Joe Hox - a fost crescut într-o fermă din sudul Iowai, unde a desenat ori de câte ori avea ocazia. Joe a obținut o licență în artă și educație la Dordt College și un master la Universitatea din Nebraska. El a ilustrat seria „Veștile bune pentru inimi mici”. Astăzi locuiește cu soția și cei patru copii în Pella, Iowa, unde ilustrează și predă artă. Familia Testoasei Tori se mută într-un loc nou, lângă un lac liniștit. Și, din acest motiv, Tori va trebui să frecventeze o altă școală. Pe parcursul primei zile ea observă cum toți ceilalți colegi au prieteni, însă ea este singură. Ba mai mult, îi este și foarte teamă că va fi respinsă. Profesoara Testoasei Tori, Domnișoara Minnick îi amintește că Isus este un Prieten bun întotdeauna. Cartea se încheie cu o secțiune specială în care putem învăța felul biblic în care să răspundem atunci când ne simțim singuri.