Irezistibil In Ochii Lui Dumnezeu

Steve Gallagher
20,00 RON
Cartea aceasta constituie o hartă care ne arată drumul anevoios, dar plin de satisfacţii, pe care putem păşi pentru a ieşi din groapa mândriei şi a ajunge pe păşunile verzi ale smereniei. Înainte să ne apropiem de tărâmul binecuvântat al umilinţei, trebuie să ne facem mai întâi curajul de a ne cerceta viaţa, arătându-ne dornici să dăm în vileag orice formă a mândriei şi să o îndepărtăm, pentru a sta aşa cum se cuvine înaintea unui Dumnezeu sfânt.

STEVE GALLAGHER este un consilier creştin evanghelic. A absolvit Facultatea de Arte la Sacramento City College şi apoi a dobândit titlul de Master în slujirea pastorală la Master’s Internaţional School of Divinity. A scris 14 cărţi, printre care bestsellerul La altarul idolatriei sexuale, Intoxicat de Babilon, Fermi în faţa Marii Apostazii şi Durata vieţii noastre în lumina veşniciei.

De mulţi ani, Steve şi Kathy slujesc între persoanele înrobite de păcatele sexuale şi au fost martori la modul în care Dumnezeu a schimbat multe vieţi în mod minunat. “Dumnezeu m-a chemat să slujesc bărbaţilor care se confruntă cu păcate sexuale, spune Steve, dar povara din inima mea este să chem Biserica să se întoarcă la trăirea în sfinţenie.” În 2008, Steve şi Kathy s-au retras din conducerea organizaţiei Pure Life Ministries şi şi-au dedicat restul vieţii acestei noi chemări.
In stoc

Durata de livrare: 1-2 Zile Lucrătoare

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786068218441 Ai nevoie de ajutor? 0730503819
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)
Cartea aceasta constituie o hartă care ne arată drumul anevoios, dar plin de satisfacţii, pe care putem păşi pentru a ieşi din groapa mândriei şi a ajunge pe păşunile verzi ale smereniei. Înainte să ne apropiem de tărâmul binecuvântat al umilinţei, trebuie să ne facem mai întâi curajul de a ne cerceta viaţa, arătându-ne dornici să dăm în vileag orice formă a mândriei şi să o îndepărtăm, pentru a sta aşa cum se cuvine înaintea unui Dumnezeu sfânt.

STEVE GALLAGHER este un consilier creştin evanghelic. A absolvit Facultatea de Arte la Sacramento City College şi apoi a dobândit titlul de Master în slujirea pastorală la Master’s Internaţional School of Divinity. A scris 14 cărţi, printre care bestsellerul La altarul idolatriei sexuale, Intoxicat de Babilon, Fermi în faţa Marii Apostazii şi Durata vieţii noastre în lumina veşniciei.

De mulţi ani, Steve şi Kathy slujesc între persoanele înrobite de păcatele sexuale şi au fost martori la modul în care Dumnezeu a schimbat multe vieţi în mod minunat. “Dumnezeu m-a chemat să slujesc bărbaţilor care se confruntă cu păcate sexuale, spune Steve, dar povara din inima mea este să chem Biserica să se întoarcă la trăirea în sfinţenie.” În 2008, Steve şi Kathy s-au retras din conducerea organizaţiei Pure Life Ministries şi şi-au dedicat restul vieţii acestei noi chemări.

NUMĂR PAGINI:
143

FORMAT:
14,4 x 20,6 cm

TIP COPERTĂ:
Broşată

LIMBA:
Română

ANUL APARITIEI:
2013

EDITURA:
Succeed Publishing

ISBN:
978-606-8218-44-1
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 9:00 - 17:00

0730503819 contact@resurseharvest.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!