Imigrantele

Cathy Gohlke
54,00 RON
Maureen O'Reilly, împreună cu sora sa mai mică, Katie Rose, lasă în urmă un trecut ruşinos şi un viitor fără speranţă şi, cu ajutorul mătuşii Verna şi al unei vechi promisiuni, se îmbarcă pe un vapor din Irlanda spre Statele Unite ale Americii. Aici nădăjduiau să găsească siguranţă, libertate şi şansa unui trai mai bun. După ce trece de rigorile pe care serviciul de imigrări din Insula Ellis le impune, Maureen află că cel ce promisese ajutor necondiţionat este mort, iar familia acestuia refuză să-i onoreze promisiunile. Alungate, lipsite de resurse materiale şi trăind permanent cu riscul de a fi deportate, Maureen este nevoită să găsească o soluţie. Deşi familia sa nu era de acord, Olivia Wakefield se hotărăşte să împlinească ceea ce promisese tatăl său. Totuşi, îi este foarte greu să o găsească pe Miss O'Reilly, femeia pe care cumnatul său o alungase cu atâta răutate. Primeşte însă un ajutor nesperat din partea unui om de afaceri local, un bărbat elegant, care o iubeşte în taină, dar în care nu ştie dacă poate avea încredere. Atunci când una dintre colegele de muncă ale lui Maureen dispare fără urmă, Olivia şi toate celelalte femei influente din grupul ei de prietene se unesc pentru a o ajuta în lupta împotriva nedreptăţii şi abuzurilor. Dar vor reuşi să intervină la timp? În mijlocul unei lumi tulburate, poate o femeie să îşi deschidă inima pentru Hristos şi pentru dragostea care stă să încolţească?
In stoc

Durata de livrare: 1-2 Zile Lucrătoare

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786068987156 Ai nevoie de ajutor? 0730503819
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)
Maureen O'Reilly, împreună cu sora sa mai mică, Katie Rose, lasă în urmă un trecut ruşinos şi un viitor fără speranţă şi, cu ajutorul mătuşii Verna şi al unei vechi promisiuni, se îmbarcă pe un vapor din Irlanda spre Statele Unite ale Americii. Aici nădăjduiau să găsească siguranţă, libertate şi şansa unui trai mai bun. După ce trece de rigorile pe care serviciul de imigrări din Insula Ellis le impune, Maureen află că cel ce promisese ajutor necondiţionat este mort, iar familia acestuia refuză să-i onoreze promisiunile. Alungate, lipsite de resurse materiale şi trăind permanent cu riscul de a fi deportate, Maureen este nevoită să găsească o soluţie. Deşi familia sa nu era de acord, Olivia Wakefield se hotărăşte să împlinească ceea ce promisese tatăl său. Totuşi, îi este foarte greu să o găsească pe Miss O'Reilly, femeia pe care cumnatul său o alungase cu atâta răutate. Primeşte însă un ajutor nesperat din partea unui om de afaceri local, un bărbat elegant, care o iubeşte în taină, dar în care nu ştie dacă poate avea încredere. Atunci când una dintre colegele de muncă ale lui Maureen dispare fără urmă, Olivia şi toate celelalte femei influente din grupul ei de prietene se unesc pentru a o ajuta în lupta împotriva nedreptăţii şi abuzurilor. Dar vor reuşi să intervină la timp? În mijlocul unei lumi tulburate, poate o femeie să îşi deschidă inima pentru Hristos şi pentru dragostea care stă să încolţească?

NUMĂR PAGINI:
462

FORMAT:
14,5 x 20,5 cm

TIP COPERTĂ:
Broşată

LIMBA:
Română

ANUL APARIŢIEI:
2019

EDITURA:
Gramma

ISBN:
978-606-89871-5-6

Autor: Cathy Gohlke

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 9:00 - 17:00

0730503819 contact@resurseharvest.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!