Cuplurile care stau atât de liniştite în băncile bisericii pot duce un adevărat război în viaţa privată. Dar cum ai putea să ajuţi o victimă a violenţei domestice? Şi oare agresorul nu are şi el nevoie de ajutor?
Trei consilieri ne învaţă cum să dezvăluim harul lui Dumnezeu victimelor violenţei. Ne arată cum să gestionăm cu fermitate şi smerenie conflictul.
Întrebarea de la care pornesc ei este: „Cum să abordezi un agresor?” Ştim că persoanele violente au atât de multe în comun cu toţi ceilalţi oameni. Şi odată ce descoperi cum să gestionezi propriile tale izbucniri de mânie păcătoasă, vei şti cum să-i ajuţi şi pe alţii care se confruntă cu aceleaşi probleme.