Acest titlu face parte din seria Speranţă şi ajutor
Scopul acestei serii este să-ţi ofere o perspectivă a ceea ce înseamnă SPERANŢA şi să îţi ofere AJUTOR în punerea ei în practică. Speranţa în Biblie nu confundă dorinţele personale cu realitatea, ci reprezintă promisiunea lui Dumnezeu că El va răspunde nevoilor tale dacă îţi vei îndrepta atenţia spre El şi adevărul Lui.
Există speranţă pentru căsnicia ta, spune dr. Mark E. Shaw, care arată că toate problemele maritale pot fi depăşite prin puterea Duhului Sfânt, care lucrează în inima credincioşilor care-L iubesc pe Dumnezeu. Creştinii care au cunoscut iertarea şi dragostea lui Dumnezeu au un exemplu concret din care pot să înveţe cum să manifeste iertare, răbdare şi iubire faţă de partenerul de viaţă care nu le-ar merita. Îţi este familiară o atare situaţie? Ar trebui să-ţi fie, dacă eşti creştin, întrucât o astfel de dragoste îi salvează pe păcătoşi de la pierzare veşnică.
Dr. Mark E. Shaw este fondatorul şi preşedintele Truth in Love, o organizaţie care oferă consiliere şi instruire în cadrul bisericilor locale, folosind o abordare inovatoare a lucrării în echipă. Dr. Shaw are doctoratul în consiliere biblică şi masteratul în studii biblice la Birmingham Theological Seminary. Este, de asemenea, licenţiat în psihologie şi a obţinut masteratul în psihologie educaţională. El şi soţia sa, Mary, au patru copii şi locuiesc aproape de Birmingham, Alabama.