Biserica verticală

James Macdonald
30,00 RON
Un apel de urgenţă şi îmi părăsesc grăbit tihna şi merg în comunitatea cufundată în întuneric, unde poliţia a solicitat un capelan. Ajung acolo în câteva minute şi găsesc o familie distrusă de durere, după ce tocmai l-au găsit pe fiul lor spânzurat în garaj. Într-un moment de durere nepotolită, el s-a aruncat de pe scară în eternitate. Şi nu voi uita niciodată privirea din ochii lor când i-am întrebat dacă el nu a căutat o biserică. „De ce ar fi făcut-o?”

În cealaltă parte a oraşului, lacrimile inundă masa din bucătăria mea, în timp ce un oaspete din afara oraşului simte povara infidelităţii lui, cuprins de disperare că sufletul său înfometat nu îşi găseşte refugiul şi că a fost nevoit să călătorească cu avionul pentru a simţi părtăşie. „A încercat biserica ta să te ajute?” Iar omul mărturiseşte că nu a mai fost de ani de zile la biserică.

O biserică plină de... lupte interioare, bârfă, inimi frânte, frustrare.

Cu toate că există excepţii, realitatea este că biserica de azi dezamăgeşte vieţi la rând. Fiind undeva între patetic de previzibilă şi ruşinos de distractivă, cu un sentimentalism trist şi rareori autentică, biserica a ajuns în cea mai rea stare... neevlavioasă.

Dacă vrei să-L experimentezi pe Dumnezeu aşa ca niciodată până acum şi să vezi tu însuţi Mâna Lui la lucru, dacă vrei să te trezeşti, iar primul tău gând să fie: „Slavă Domnului că este duminică”, dacă eşti gata să-ţi simţi inima bătând mai tare când te îndrepţi spre locul tău de închinare... atunci devorează şi digeră lecţiile din Biserica Verticală.

James MacDonald (D. Min. Phoenix Seminary) este căsătorit cu iubita lui din timpul liceului, Kathy, din Ontario, Canada. Lucrarea lui James se concentrează pe predicarea fără justificări a Cuvântului lui Dumnezeu şi pe închinarea adusă Fiului lui Dumnezeu. În 1988, împreună cu încă 18 oameni, James şi Kathy au plantat biserica Harvest Bible Chapel, care acum are o audienţă săptămânală mai mare de 13.000 de oameni. Din biserica s-au dezvoltat o mulţime de lucrări îndreptate spre lume: o lucrare de plantare de biserici, un centru de pregătire pentru pastori, un centru de pregătire permanent, un centru de consiliere biblică, o lucrare internaţională de radio şi televiziune, o organizaţie de restabilire după dezastre şi o şcoală creştină. Toate acestea au impact în fiecare an, asupra a milioane de vieţi.

Familia MacDonald include trei copii adulţi, o noră, un ginere şi patru nepoţi extraordinari.

Cartea aceasta readuce viziunea lui Dumnezeu în rândul bisericilor evanghelice, forţându-ne să ne reevaluăm lucrarea şi oferindu-ne şi soluţiile biblice şi practice, astfel încât să prindem scopul Vertical cerut de Dumnezeu. James MacDonald nu prezintă ipoteze şi nici nu face teorii, ci oferă atât un diagnostic corect, cât şi reţeta biblică necesară traiectoriei Verticale a Bisericii. Cunoscându-l pe autor şi preţul plătit de el pentru a ajunge să pună în practică cele scrise aici, recomand provocarea acestei cărţi tuturor pastorilor şi liderilor creştini cărora le pasă de Biserica lui Cristos şi care au curajul necesar de a-şi evalua realist lucrarea şi discernământul necesar de a contextualiza cele scrise aici, în bisericile şi în lucrarea lor.

Cristian Barbosu, pastor al Bisericii Harvest Metanoia din Arad
In stoc

Durata de livrare: 1-2 Zile Lucrătoare

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786069246771 Ai nevoie de ajutor? 0730503819
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Autor: James Macdonald

Nr. Pagini: 284

Anul apariției: 2014

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti Marți - Vineri 9:00 - 17:00

0730503819 contact@resurseharvest.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!